Ne mândrim cu acești elevi iubitori ai tradiției și ai culturii franceze care au reușit să ne aducă un zâmbet pe buze, interpretând piesa de teatru intr-un act și două tablouri, Le Père Noël un peu malin (Moș Crăciun puțin răutăcios ).
Piesa este o comedie, fiind una cât se poate de actuală care pune în relief Crăciunul tradițional din Franța cu mâncarea specifică, de pildă, desertul Bûche de Noël, curcan cu castane, scoici și multe altele. De asemenea, accentul este pus pe câțiva tineri cu posibilități materiale precare care așteaptă cu sufletul la gură daruri din partea Moșului. Dezamăgirea lor va fi mare când constată darurile modeste pe care le primesc. Moșul însuși este sărman din cauza crizei determinate de pandemie.
În final, acesta le promite copiilor că la anu’ le va oferi numeroase daruri prețioase, în mod special, fișe de lucru in limba franceză. Acesta este motivul pentru care acest Papa Noël este considerat a fi răutăcios .

